Programul Dans-Colaj – Cluj, București, Sofia

Fundația Gabriela Tudor derulează în perioada iulie – noiembrie 2017 proiectul „Dans-Colaj”, care propune o suită de proiecte coregrafice diferite ca format și limbaj artistic, care se suprapun și se intersectează, încercînd să creeze un cadru de interacțiune, dezvoltare profesională și artistică pentru scena coregrafică românească și în același timp să atragă un nou public pentru dansul contemporan.

Programul „Dans-Colaj” include:
– un format de spectacol de cafenea ce va fi realizat la Cluj de coregraful Cosmin Manolescu cu o echipă de tineri dansatori și actori, prezentări în 5-6 august la Cluj, 9 septembrie, București.
– explorarea punctelor de intersecție între fotografie-corp-dans-lumină în cadrul unei rezidențe de fotografie-dans cu artiștii Dragoș Lumpan și Cosmin Manolescu la Cluj în august.
– două ateliere susținute de Cosmin Manolescu la București și Sofia în septembrie.
– un atelier experimental și un artist talk cu coregrafii francezi Annie Vigier și Franck Apertet în perioada 28 octombrie – 4 noiembrie, ca o prima etapă în vederea realizării une co-producții româno-franceze în 2018/2019.

Artistul Dragoș Lumpan despre premisele proiectului:
“În fotografiile și filmele mele am două preocupări constante. Prima dintre ele se referă la subiect: oamenii în mediul lor obișnuit este subiectul meu preferat. A doua preocupare este redarea atmosferei. Unul dintre proiectele mele foto se numeste ‘Fotografii mișcate’. În acest proiect am urmărit să fiu cît mai puțin descriptiv – în încercarea de a captura cît mai bine atmosfera. O parte dintre aceste fotografii au fost prezentate în cadrul expoziției personale ‘Fotografii mișcate’: fotografii din Africa și România. Am scris cele de mai sus pentru a explica interesul /deschiderea/ curiozitatea mea pentru a fotografia oameni în miscare / oameni dansînd. Colaborarea cu Cosmin Manolescu va fi pentru mine începutul unui proiect foto la care ma gîndesc de mulți ani. Proiect care are ca puncte principale oamenii și atmosfera.”

Sub numele generic “les gens d’Uterpan” (www.lesgensduterpan.com), coregrafii francezi Annie Vigier și Franck Apertet au dezvoltat o serie de proiecte experimentale aflate la intersecția dansului cu artele vizuale/performance, explorînd limitele corpului uman și ale reprezentarii acestuia.

“Ne vom axa în atelierul nostru la București pe practica fizică specifică lucrului companiei noastre, pornind de la anumite tehnici dezvoltate în ciclul X-Event și pe strategiile procesului de re-acție. Este vorba de o abordare tehnică care se asimilează dansului prin mobilitate și prin precizia pe care o cere și care angajează decisiv personalitatea, reflecția și resursele experimentale ale participanților. Ne dorim ca în această primă deplasare în România să împărțim și să transmitem practica noastră de implicare a dansatorului ca receptor-emițător al unor elemente de percepție, înțelegere, evaluare și revelare a spațiului și locului, dar și ca agent al compoziției coregrafice, prin participarea sa la o formă colectivă condusă și improvizată potrivit unor modalități de funcționare riguroase pe care acesta le întrupează și trebuie să le pună în practică simultan. Etapele atelierului trebuie să rămână deschise pentru a putea integra schimbări și ajustări pe care le considerăm adecvate, în privința persoanelor, contextului și a grupului implicat.”

Dans-Colaj este un program inițiat și realizat de Fundația Gabriela Tudor în parteneriat cu Institutul Francez din București, Enigma Cafe din Cluj, Fabrica de Pensule, studioul RAP/ Centrul Național al Dansului, Green Hours Jazz Cafe, Muzeul Național de Artă Contemporană și Derida Dance Center din Sofia.

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Credit foto: Adrian Sucilă

Contact: Laura Orlescu, coordonator proiect, lauraorlescu@gmail.com/ Cosmin Manolescu, coregraf, serial.paradise@artsf.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *