Cancer, Coregrafiat

„Cancer, Coregrafiat” este o călătorie emoțională cathartică și participativă între viață, moarte și dans. Creat de coregraful Cosmin Manolescu pe baza unui text original „Cancer, Choreographed” scris de dramaturga Cătălina Florescu, spectacolul are în centrul atenției durerea și viziunile unui personaj masculin, care se confruntă cu boala cancerului de sân, o formă rară însă prezentă și la bărbați, mai puțin însă cunoscută și mediatizată în România.

„A vorbi despre durere, despre moarte, despre lucrurile care ne transformă este uman și esențial în același timp, face cumva parte din experiența vieții. După 14 ani de la dispariția Gabrielei Tudor, o persoana foarte dragă mie și care a avut un rol important în dezvoltarea dansului în România, mă întorc într-o zonă dificilă a (re)întâlnirii cu cancerul, de această dată pe scenă, dorindu-mi ca prin spectacolul nostru să aducem o rază de speranță și de înțelegere a modului în care putem lupta cu demonii și problemele societății contemporane.” – Cosmin Manolescu

„Am ales să colaborez cu coregraful Cosmin Manolescu, pentru că cei care am trecut prin șocul pierderii celor dragi suntem marcați pe viață și, cu toate acestea, simțim că dorul nu poate să aibă ultimul cuvânt. Proiectul „Cancer, Coregrafiat” este unic în țară. Este rezultatul unei munci de cercetare care a început odată cu doctoratul meu în SUA și a continuat până astăzi. Este un proiect care are nevoie de vizibilitate pentru că, prin artă, sensibilizăm publicul pe o temă legată de sănătate și prevenție.” – Cătălina Florescu, inițiatoarea proiectului.

Cancer, Coregrafiat
După textul dramatic „Cancer Choreographed” de Cătălina Florescu
Concept: Cosmin Manolescu
Coregrafie și interpretare: Cosmin Manolescu, Cristina Lilienfeld
Invitat: Alina Comânescu
Compoziție muzicală originală: Sabina Ulubeanu
Video design: Cinty Ionescu
Light design și live DJ: Alexandros Raptis
Foto: Alina Ușurelu
Durată aproximativă: 100’

In memoriam: Rodica Dan, Gabriela Tudor și Dean Marijo Russell-O’Grady

Spectacol este coprodus de Fundația Gabriela Tudor, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București şi Institutul Cultural Român New York în cadrul proiectului „Copacul vieții”, proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.


CALENDAR REPREZENTAȚII

2024
– 05.12, ARCUB Hanul Gabroveni, București
– 28.10, ZIZ, în cadrul Forumului “Culture & Well-being”
– 29.09, Teatrul Municipal Baia Mare, în cadrul festivalului eXcentric Dance Team(S) International Festival

2023
– 13.09, ARCUB Hanul Gabroveni, București
– 24.06, FABER, Timișoara
– 16.06, Centrul Cultural Reduta, Brașov
– 8-9.06, ARCUB Hanul Gabroveni, București
– 28.04, Romanian Cultural Institute New York
– 26.04, Jersey Theatre City Center, New York
– 06-07.04, ARCUB Hanul Gabroveni, București (premieră)