dans#wanderer

Creat de Cosmin Manolescu, „dans#wanderer” este un proiect artistic deschis, de tip puzzle, care își propune să funcționeze ca o comunitate între artiștii participanți și public, cu un transfer de practici și cu activități dincolo de prezentarea spectacolului. Proiectul este gîndit modular și are mai multe formate care au început a fi testate începînd cu octombrie 2017, respectiv: dans-wanderer #3 – o experiență performativă exclusivistă, în spațiul urban, pentru 3 spectatori, și Călătorie către mine însumi, o întîlnire performativă pe scenă.

foto: Dragoș Lumpan

dans#wanderer /ˈdan(t)s, ˈdän(t)s, dɑːns/ /ˈwɒnd(ə)rə/. A ieși din obișnuit, din tipar, din zona de confort. De fapt nu a ieși. Ci a o lua la goană și a fugi însuflețit, îndepărtîndu-te de ele din ce în ce mai mult. A vorbi, a zîmbi, a cînta, a dansa, a îmbrățișa, a rîde, a plînge, a da, a lua, a durea, a vindeca, a găsi, a (te) pierde, a îndrăzni, a încerca, a greși, a reuși, a tăcea. A fi liber. Wanderers, flâneurs, flâneuses, călători & călătoare, dans-wanderers, vagabondans… Dor de ducă, atmosferă, poezie, vibrație, observare, lentoare, ritm. Este călătorul cel care îi urmărește pe ceilalți sau cel pe care îl urmează/urmăresc ceilalți?

„dans#wanderer” continuă și dezvoltă conceptul de călătorie performativă demarat de Cosmin Manolescu cu ocazia spectacolului „[Fragil]”. Proiectul este inspirat de cartea “The Wander Society”, de Keri Smith (Penguin Books, 2016), care vorbește despre filozofia călătoriei de tip experiențal și descoperirea necunoscutului (www.thewandersociety.com).

„dans#wanderer” este dezvoltat în mai multe episoade în perioada 2017-2019 și include, pe lîngă spectacole, o serie de activități dedicate comunității „dans#wanderer”, conferințe performative, ateliere și călătorii. Cei interesați să participe la activitățile proiectului sînt invitați să se înscrie în comunitatea „dans#wanderer” la www.danswanderer.ro.

dans#wanderer
un proiect artistic de Cosmin Manolescu
în colaborare cu Judith State și Idris Clate
cu participarea Gemma Riggs (artist video), Dragoș Lumpan (fotografie), Ștefania Ferchedău (suport dramaturgic)
design web de Bogdan Cîrstea

un proiect Paradis Serial, produs de Fundația Gabriela Tudor
premiera: octombrie 2017, Centrul de Teatru Educațional Replika, București
co-produs de DeVIR/CAPa (Faro) în conexiune cu festivalul encontros do DeVIR
spații de lucru: Centrul de Teatru Educațional Replika, ODD, studioul RAP/Fabrica de Pensule, Centrul Național al Dansului București, Institutul Cultural Român Lisabona
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Turneu 2018 în cadrul Platformei ZonaD, program cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.


[Simple Plăceri] – episodul 4 dans#wanderer

un spectacol de: Cosmin Manolescu
cu/de: Ana Cristina Leonte (muzică live), Andreea Belu, Anamaria Guguian, Alina Ușurelu, Cosmin Manolescu (dans)
producția: Clara Trăistaru
producător: Fundația Gabriela Tudor
cu sprijinul Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi și al Centrului Național al Dansului București (studio repetiții)
parte din producțiile Platforma ZonaD, program cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

___

CALENDAR REPREZENTAȚII & ATELIERE

2022
> Ateliere și retreaturi dans#wanderer
– 25.06-07.07, Gavdos, Grecia

2021
> Ateliere și retreaturi dans#wanderer
– 15-20.08, plaja Corbu

2020
[Simple Plăceri]
– 25.09, Cascada Urlătoarea, Bușteni

> Ateliere și retreaturi dans#wanderer
– 15-20.08, plaja Corbu

2019
[Simple Plăceri]
– 18.10, POINT, București
– 28-29.09, Cascada Urlătoarea, Bușteni

2018

> Călătorie către mine însumi
– 05.10, Forum Dança, Lisabona
– 26.09, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, în cadrul Festivalului de Teatru Piatra Neamț
– 28.06, Teatrul Andrei Mureșanu, Sf. Gheorghe, Covasna
– 09.06, Ambasada, Timișoara
– 01.06, Centrul de Teatru Educațional Replika, București

> dans-wanderer #3
– 10-11.12, București
– 04.10, Lisabona
– 14-21.09, București
– 29.06, Sf. Gheorghe, Covasna
– 08.06, Timișoara
– 04-05.06, București

> Ateliere și retreaturi
– 30.09-02.10, Wandering Lisboa, Lisabona
– 19-27.08, Reatreat dans-wanderer, Corbu


2017

> Călătorie către mine însumi
– 25.11, Centrul de Teatru Educațional Replika, București
– 14.11, Reactor de creație și experiment, Cluj
– 17.10, Centrul de Teatru Educațional Replika, București, PREMIERĂ

> dans-wanderer #3
– 19-20.11, București
– 20-21.10, București