What’s Next ? AREAL | Pauza de relaxare și wellness
program special pentru artiști și lucrători culturali din orice disciplină artistică
„Credem că de mai mulți ani ne aflăm cu toții, artiști, lucrători culturali și finanțatori ai actului de cultură în România într-o stare avansată de epuizare fizică și psihică. De asemenea, în contextul unei crize generalizate pe mai multe planuri în perioada post-pandemie, dar și al unei lipse acute de manageri și producători culturali care trenează de multă vreme, ne punem întrebarea cum și cât ne mai putem continua activitatea în același sistem ca și până acum.
În luptă cu o legislație fiscală din ce în ce mai complicată, cu activități simultane suprapuse permanent, de la aplicații anuale în cursa obținerii unor finanțări punctuale pe proiect pentru a ne continua activitatea, la cursa contra cronometru pentru implementarea proiectelor și realizarea raportărilor și deconturilor, ne apropiem în buclă de un moment dificil, de cotitură, în care brusc, ne dorim să nu mai facem nici un proiect cultural și să stopăm activitatea. Practic să lăsăm totul baltă, noi premiere, spectacole și programe educaționale, spații independente și festivaluri…” – Cosmin Manolescu
What’s Next este pentru Cosmin Manoescu și Fundația Gabriela Tudor o încercare poate utopică de a cerceta și reflecta într-un format colectiv, de a ne gândi împreună la starea de bine a scenei culturale din România. Și poate de a reconfigura practicile artistice dintr-o perspectivă mai relaxată, în conexiune cu nevoile oamenilor și ale publicului larg. Un spațiu-oglindă, în care să putem imagina, poate, un viitor mai bun pentru artă și oameni.
În acest sens, timp de 2 zile, în 25 și 26 octombrie 2024, la finalul programului What’s Next vom deschide la AREAL | Pauza de relaxare și wellness, o rezidență care-și propune să le ofere artiștilor și lucrătorilor culturali timp și condiții speciale pentru a se relaxa și a (re)descoperi starea de bine prin diverse activități individuale sau colective.
Cosmin Manolescu își propune împreună cu o echipă complexă, formată împreună cu colegele sale coregrafa Valentina De Piante, psihoterapeuta Ema Alexandrescu, profesoara de yoga Corina Doka, terapeuta Andreea Vitelaru și artista Lala Mișosniky, să construiască un spațiu și o întâlnire gândită să ofere o reconectare cu sinele și nevoile individuale profunde, care să genereze, poate, mai multă încredere, motivație, bucurie de a fi și a construi în continuare noi proiecte culturale. Un pachet complet, oferit gratuit, include timp de masaj de relaxare, practică Feldenkrais, cursuri de yoga și respirație, ateliere de slowness și atingere terapeutică, sau timp liber de relaxare într-un ambient sonor creat de artista Lala Mișosniky.
Cu dedicație pentru toți cei care își doresc o pauză de la proiectele lor !
REZERVĂRI
Programul este rezervat exclusiv artiștilor și lucrătorilor culturali din orice disciplină artistică. Doritorii își pot rezerva în aceeași zi un slot cu maximum 3 activități.
Îți poți începe ziua cu un masaj de relaxare, apoi poți bea un ceai și petrece timp în ambientul sonor creat de Lala Mișosniky sau participa la un atelier de slowness. Sau poți face un tratament cu atingeri terapeutice, masaj, ceai & audiții terapeutice. Sau o poți încheia ziua cu o sesiune de Yin to Silence, pranayama sau meditație conștientă. Tu îți decizi programul în funcție de nevoile și timpul pe care vrei să ți-l iei liber, completând formularul de rezervare aici: https://forms.gle/PEaT4zyYcoVcrkGaA
Programul AREAL | Pauză DE relaxare și wellness este o experiență de tip rezidență curatoriată de Cosmin Manolescu la AREAL în cadrul programului What’s Next? Safe cultural multi-spaces for multidisciplinary reflection on (post)war and (post)crisis European identity organizat de Fundația Gabriela Tudor, zusa & MitOst e.V. (Germania), Musiktheatertage Wien (Austria), Proto produkciia (Ucraina) și Wrocław Institute of Culture (Polonia), co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene.
Pentru informații suplimentare, ne poți contacta pe email la adresa cosmin@gabrielatudor.ro.
***
PROGRAM AREAL | PAUZA DE RELAXARE ȘI WELLNESS
25 octombrie 2024
25.10, 9:00–17:00 | Masaj de relaxare cu Andreea Vitelaru
Masajul de relaxare este ideal pentru a elibera tensiunea acumulată și pentru a induce o stare generală de bine. Tehnicile noastre sunt adaptate nevoilor voastre, folosind uleiuri de înaltă calitate care contribuie la un efect calmant și revitalizant. Pe parcursul sesiunii, veți experimenta o relaxare completă, care vă va ajuta, în final, să vă reconectați cu starea de echilibru interior.
ANDREEA VITELARU este terapeut și director The Secret Beauty Corner, cu o experiență de peste 15 ani în diferite tehnici de masaj. Din 2023 oferă periodic ședințe de masaj echipei de artiști AREAL.
Durata sesiunii de masaj: 45 minute.
*
25.10, 12:00–16:00 | ATINGERE – atelier cu psihoterapeuta Ema Alexandrescu
Atingeri subtile. Atingeri blânde. Atingeri care înmoaie. Atingeri care trezesc viața în celule. Atingeri ca o adiere blândă de vară. Atingeri pe care pielea ta le dorește.
Pielea, haina subtilă ce desparte sufletul de lumea exterioară, cunoaște tainele mângâierii ce aduc alinare și trezesc simțurile adormite. În adâncul ei, se păstrează amintiri ale atingerilor din zorii timpului, așteptând cu nerăbdare reîntâlnirea cu dulcea magie a contactului uman.
Te invităm să te alături atelierului terapeutic Atingere, unde vei redescoperi puterea tainică a atingerii ce hrănește trupul și sufletul. Fiecare atingere devine astfel o rugăciune a simțurilor, o legătură subtilă între esența ta și materia ce te alcătuiește. Această experiență este un timp în care îți oferi clipe de tandrețe și revezi bucuria simplă a contactului autentic. Cu acordul tău și respectând intimitatea și confortul tău, vei fi purta/ă într-o călătorie a simțurilor timp de 30 de minute, explorând diverse forme de atingere sau descoperind acel tip de contact care îți aduce relaxare și liniștire pe tot parcursul acestei experiențe. Înainte de a începe sesiunea, vom discuta toate aspectele necesare pentru a te simți în siguranță și a te bucura de o experiență hrănitoare.
EMA ALEXANDRESCU, fondatoare Lumenesc, psiholog și performer, împletește sublimul creativ cu înțelepciunea sălbatică a naturii, creând astfel experiențe terapeutice ce adâncesc ființa. Prin abordarea sa inovatoare, înlănțuie eco-psihologia, arta fotografică, dansul conștient și misterul spiritualității, ghidându-i pe cei dornici să își exploreze esența multidimensională a sinelui, deschizându-le drumul către propriile resurse interioare pentru a-și construi o viață în armonie cu sine, ceilalți și natura.
Durata unei sesiuni individuale de atingeri: 30 minute.
*
25.10, 10:00–19:00 | Izmă, ceai și ambient sonor de Lala Mișosniky
O călătorie pe poteca sonoră a florei spontane propune co-imaginarea unei lumi auditive, pe urmele plantei de leac, izma. Amprentele lăsate la marginea coabitării cu umanul creează posibilitatea unor sincronicități. Atunci când asculți cu atentie, pot avea loc gesturi sau apariții cu semnificații necalculate. Precum întâlnirile neplanificate sau momentele în care timpul, neașteptat, capătă o vagă senzație de disipare, menta sălbatică îți iese în cale fredonând povești uitate sau nedeslușite. Mișcare subtilă, captare binaurală. Sunetul elementului natural alături de șoaptele mașinăriei, împletite cu reverbul uman zboară împreună pentru a te (re)găsi într-un moment în timp.
LALA MIȘOSNIKY este artist sonor şi performer. Îi place la nebunie să experimenteze şi să creeze lumi fantastice din field recordings şi este fascinată de lumea plantelor. În prezent, lucrează la piese de artă sonică, înregistrări de teren, experimente de poezie și piese de performanță audio-vizuală, independent și în colaborare cu alți artiști, bazate pe noi idei materialiste de unificare a naturii și culturii, din perspectiva ei unică de subiect nomad.
Durata unei sesiun individuale: între 15-30 minute.
*
25.10, 16:00–18:45 | Atelier Slowness cu coregraful Cosmin Manolescu
La început ne luăm timp să ne privim în ochi, à la Marina Abramovic. Apoi vom bea împreună încet un pahar de apă. Foarte încet, vom începe să ne mișcăm prin spațiu, luându-ne timp să ne conectăm și să răspundem propunerilor apărute în timp real. Spre final vom experimenta pasul slow de dans butoh. În finalul întâlnirii, vom închide ochii și vom participa la o meditație ghidată care ne va relaxa ușor și ne va readuce gradual în prezent.
COSMIN MANOLESCU este coregraf și designer de experiențe performative, director executiv al Fundației Gabriela Tudor. Are o experiență artistică de peste 30 de ani de activitate pe scena culturală, în calitate de coregraf, performer și profesor. Din 2018 organizează anual un retreat de dans contemporan în natură, ultimul organizat în 2024 în rezervația Vendicari din Sicilia. Este fondator și co-director AREAL. unde organizează în mod curent ateliere și laboratoare în format participativ.
Durata unei sesiuni individuale sau colective (în funcție de înscrieri): între 30-45 minute.
*
25.10, 19:00–20:30 | YINtoSilence – sesiuni de practică a relaxării conștiente cu Corina Doka
La nivel fizic, yin yoga permite accesarea blândă a țesuturilor conjunctive, având efecte benefice mai ales pentru coloana vertebrală și marile articulații ale corpului. Bazată pe principiile medicinii tradițional chineze, la nivel energetic, practica stimulează fluidizarea și armonizarea energiei, reglându-se astfel funcțiile principalelor organe – inimă, plămâni, intestine, splină, stomac, ficat, vezică biliară, rinichi, vezică urinară. Posturile statice, menținute timp de 4-8 minute, pregătesc atât corpul, cât și mintea pentru practici meditative. Tehnicile de pranayama lucrează în profunzime, reglând emoțional. Meditația disciplinează mintea, cultivă atenția, răbdarea și aduce claritate. Îmbinarea celor trei practici reașează într-un corp revigorat, energizat și relaxat.
CORINA IONESCU (DOKA) este instructor yoga acreditat de Yoga Alliance USA și Yoga Alliance India, practică yoga de aproximativ 15 ani și ghidează sesiuni de peste 13 ani, având peste 1000 ore de formare în diferite stiluri de yoga, pranayama și filozofie yoga. A devenit practicant de masaj sonor Peter Hess®, fiind absolvent al primei serii de cursanți ai Academiei Peter Hess® Romania. Fascinată de inteligența și capacitatea corpului de a se autoregla, iubește tot ce presupune lucrul cu corpul întro manieră blândă și conștientă. Este pasionată de teatru, dans, muzică, artă.
*
25.10, 20:30–21:00 | Timp liber pentru ceai și discuții relaxate la ceas de seară
___
26 octombrie 2024
26.10, 9:00–17:00 | Masaj de relaxare cu Andreea Vitelaru
Masajul de relaxare este ideal pentru a elibera tensiunea acumulată și pentru a induce o stare generală de bine. Tehnicile noastre sunt adaptate nevoilor voastre, folosind uleiuri de înaltă calitate care contribuie la un efect calmant și revitalizant. Pe parcursul sesiunii, veți experimenta o relaxare completă, care vă va ajuta, în final, să vă reconectați cu starea de echilibru interior.
ANDREEA VITELARU este terapeut și director The Secret Beauty Corner, cu o experiență de peste 15 ani în diferite tehnici de masaj. Din 2023 oferă periodic ședințe de masaj echipei de artiști AREAL.
Durata sesiunii de masaj: 45 minute.
*
26.10, 10:00–12:00 | Masajul sonor Peter Hess® cu Corina Doka
Masajul sonor Peter Hess® este o tehnică ce are ca prim rezultat o stare de relaxare profundă. Diferit de băile de sunet, masajul sonor Peter Hess® este o terapie individuală; se execută îmbrăcat, pe masa de masaj sau pe podea, utilizând boluri nepaleze ce vibrează pe diferite frecvențe. Acestea se așează pe diferite părți ale corpului și, atinse de terapeut, produc sunete, vibrații care sunt absorbite de corpul pacientului, inducând astfel o stare de relaxare nu numai la nivel muscular, ci până în straturi mai subtile, cum ar fi planurile emoțional, psihic, mental. Vibrațiile armonioase ale bolurilor restructurează apa din țesuturi, facilitând regenerarea și revitalizarea organismului într-o manieră blândă, dar profundă. Se spune că o sesiune de masaj sonor de 45 minute echivalează cu 8 ore de somn odihnitor. Pe lângă efectul relaxant, terapia a dat rezultate precum mai buna conectare cu sine, mai multă încredere, motivație, bucurie de a fi. Terapia prin masaj sonor este aplicabilă pentru aproape orice condiție fizică sau vârstă, având contraindicații doar pentru persoanele care suferă de epilepsie sau de boli psihice în stadii avansate.
CORINA IONESCU (DOKA) este instructor yoga acreditat de Yoga Alliance USA și Yoga Alliance India, practică yoga de aproximativ 15 ani și ghidează sesiuni de peste 13 ani, având peste 1000 ore de formare în diferite stiluri de yoga, pranayama și filozofie yoga. A devenit practicant de masaj sonor Peter Hess®, fiind absolvent al primei serii de cursanți ai Academiei Peter Hess® Romania. Fascinată de inteligența și capacitatea corpului de a se autoregla, iubește tot ce presupune lucrul cu corpul întro manieră blândă și conștientă. Este pasionată de teatru, dans, muzică, artă.
*
26.10, 10:00–16:00 | Izmă, ceai și ambient sonor de Lala Mișosniky
O călătorie pe poteca sonoră a florei spontane propune co-imaginarea unei lumi auditive, pe urmele plantei de leac, izma. Amprentele lăsate la marginea coabitării cu umanul creează posibilitatea unor sincronicități. Atunci când asculți cu atentie, pot avea loc gesturi sau apariții cu semnificații necalculate. Precum întâlnirile neplanificate sau momentele în care timpul, neașteptat, capătă o vagă senzație de disipare, menta sălbatică îți iese în cale fredonând povești uitate sau nedeslușite. Mișcare subtilă, captare binaurală. Sunetul elementului natural alături de șoaptele mașinăriei, împletite cu reverbul uman zboară împreună pentru a te (re)găsi într-un moment în timp.
LALA MIȘOSNIKY este artist sonor şi performer. Îi place la nebunie să experimenteze şi să creeze lumi fantastice din field recordings şi este fascinată de lumea plantelor. În prezent, lucrează la piese de artă sonică, înregistrări de teren, experimente de poezie și piese de performanță audio-vizuală, independent și în colaborare cu alți artiști, bazate pe noi idei materialiste de unificare a naturii și culturii, din perspectiva ei unică de subiect nomad.
Durata unei sesiuni individuale: între 15-30 minute.
*
12:00–16:00 | Atelier Slowness cu coregraful Cosmin Manolescu
La început ne luăm timp să ne privim în ochi, à la Marina Abramovic. Apoi vom bea împreună încet un pahar de apă. Foarte încet, vom începe să ne mișcăm prin spațiu, luându-ne timp să ne conectăm și să răspundem propunerilor apărute în timp real. Spre final vom experimenta pasul slow de dans butoh. În finalul întâlnirii, vom închide ochii și vom participa la o meditație ghidată care ne va relaxa ușor și ne va readuce gradual în prezent.
COSMIN MANOLESCU este coregraf și designer de experiențe performative, director executiv al Fundației Gabriela Tudor. Are o experiență artistică de peste 30 de ani de activitate pe scena culturală, în calitate de coregraf, performer și profesor. Din 2018 organizează anual un retreat de dans contemporan în natură, ultimul organizat în 2024 în rezervația Vendicari din Sicilia. Este fondator și co-director AREAL. unde organizează în mod curent ateliere și laboratoare în format participativ.
Durata unei sesiuni individuale sau colective (în funcție de înscrieri): între 30-45 minute.
*
26.10, 16:00–17:00 | Atelier Feldenkrais cu coregrafa Valentina de Piante. Corpul si sufletul continuum
Metoda Feldenkrais aduce mintea în corp. Concentrarea pe o mișcare lentă și sensibilă creează noi sinapse și o conexiune profundă cu propria persoană în totalitatea ei: la nivel mental, fiziologic, emoțional. Conștiința corpului devine calea pentru a se reînnoi și reinventa în continuu.
VALENTINA DE PIANTE este o artistă și un trainer adaptiv, o persoană care studiază corpul împreună cu mintea prin diferite metodologii și care observă ce efecte produce acest proces asupra creativității, limbajului, intuiției, artei și noilor forme de gândire. În atelierele sale începe prin a produce o stare profundă de conexiune cu propriul corp. Prin metoda Feldenkrais®, îi place să îi ghideze pe oameni să-și extindă potențialul minții acordând atenție corpului lor și să devină mai conștienți. Este co-director AREAL și profesor la UNATC.
*
26.10, 17:00–18:00 | Timp liber pentru ceai, discuții, odihnă
Foto: Mihai Benea