Fundația Gabriela Tudor anunță lansarea ZonaD – studio Paradis Serial – un spațiu-laborator independent, dedicat dansului și artelor contemporane, cu un program permanent destinat formării profesionale și cercetării artistice. ZonaD încurajează practicile colaborative și cercetarea individuală, mediind și facilitînd în același timp întîlnirea dintre artiști și publicul larg.
Inițiat de Cosmin Manolescu și Ștefania Ferchedău, ZonaD va programa în perioada iunie-octombrie 2012 ateliere și cursuri de dans, seri de improvizație și rezidențe artistice. Conceput sub direcția artistică a lui Cosmin Manolescu, programul se deschide cu un atelier intensiv condus de coregraful Florin Fieroiu, care se va derula în perioada 30 iunie – 5 iulie 2012 în spațiul ZonaD – studio Paradis Serial din strada Iulia Hașdeu nr. 3, București (zona Calea Griviței-Popa Tatu).
Atelierul este deschis dansatorilor, coregrafilor, actorilor și tuturor celor interesati de dans. “Va fi un atelier în care contează absolut totul. Vreau să lucrez cu întregul fără să-l restructurez sau să-l fracturez, exact așa cum apare el în cotidianul vieții noastre, ca un tot, ca un continuum.” – anunță Florin Fieroiu.
Atelierul se va desfășura zilnic între orele 16.30-21.30. Numărul maxim de participanți este de 15 persoane. Înscrierile se fac printr-un mesaj de interes la adresa serial.paradise@artsf.ro sau prin telefon la 0722 252 495, cu menționarea vîrstei și a eventualei experiențe artistice. Data limită de înscriere este 29 iunie, ora 18.00. Taxa de participare este de 60 lei și poate fi achitată în numerar în data de 29 iunie, între orele 15.00-18.00, în strada Iulia Hașdeu nr. 3, prin transfer bancar sau în prima zi de curs.
Florin Fieroiu a absolvit Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale. A participat la stagii cu renumiți coregrafi francezi, precum Dominique Bagouet, Joseph Nadj, Mathilde Monnier, Christine Bastin, Christian Trouillas. Printre spectacolele sale cele mai cunoscute se numără: DaDaDans, DanSolitude, A waiting for…, Human Installation, For All My Friends, Love zig-zag, Ready “Modern” Made și Nimic.Precis. În 1996 a fost distins cu premiul „Le Prix Individuel d’Interpretation” la a cincea ediţie a Întîlnirilor Coregrafice Internaţionale de la Paris. În 2008 a fost laureat cu premiul special UNITER pentru coregrafie în arta spectacolului. În prezent este profesor la U.N.A.T.C. Bucureşti şi coregraf independent. Colaborează în mod curent cu regizorii de teatru Cristian Theodor Popescu, Radu Afrim, Alexandru Dabija etc.
ZonaD – studio Paradis Serial este un proiect organizat de Fundația Gabriela Tudor și co-finanțat de Centrul Național al Dansului București.