(anti) aging. a trecut un an, au mai ramas 29

 

credit foto: Ana Drăghici

24 octombrie, 19.30
happening @ ZonaD – studio Paradis Serial

(anti) aging – un spectacol în prezent pentru viitor. Tu ce ți-ai lăsa moștenire pentru peste 30 de ani? Mădălina Dan și Mihaela Dancs își lasă un spectacol. În 24 octombrie vino să numărăm împreună 1 an de la premieră și de la lansarea sanatoriului creativ și 29 de ani pînă la reluarea spectacolului în 2041. Colecția de amintiri pentru 2041 va fi accesibilă în format vizual, verbal și performant. O ocazie unică de a vedea ce s-a întîmplat pînă acum.

Spectacolul (anti) aging a fost produs în 2011 cu sprijinul Centrului Național al Dansului București, al programului E-Motional Bodies & Cities/ Fundația Gabriela Tudor, partener fiind Asociația Colectiv A. A avut premiera în luna octombrie 2011 la Muzeul Național de Artă Contemporană și a fost ulterior prezentat la festivalul Temps d’Images din Cluj-Napoca și la Teatrul Daile din Riga (Letonia), în cadrul E-Motional, precum și în spațiile subRahova, Cartierul de Dans și Căminul Moses Rosen din București. Sezonul de toamnă a inclus/ include reprezentații la festivalul dance.movement.theater de la Gheorgheni (16 septembrie), la Veneția, în spațiul C32 (22 septembrie), la Teatrul Maghiar din Timișoara (5 octombrie), precum și la eXplore dance festival din București (11 octombrie).

Happening-ul are loc în cadrul proiectului “ambulatoriu (anti) aging”, organizat Asociația pepluspatru/ Centrul de Introspecție Vizuală (București) și finanțat de Centrul Național al Dansului București, și în parteneriat cu ZonaD – studio Paradis Serial.

Donație sugerată: 10 lei. Acces în limita spațiului disponibil, maximum 40 de persoane. Mai multe detalii la stefania@artsf.ro.

2 thoughts on “(anti) aging. a trecut un an, au mai ramas 29

  1. Pingback: ArtClue/Ro: » PROGRAM OCTOMBRIE la ZonaD – studio Paradis Serial si in deplasare

  2. Pingback: Octombrie la Zona D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *