cursuri, ateliere și laborator de cercetare artistică
conduse de coregraful Cosmin Manolescu la Cluj
29 august – 3 septembrie 2016
[Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”, Calea Turzii nr. 2, Cluj]
CE ESTE DANSUL CONTEMPORAN este un program-pilot de dezvoltare profesională și cercetare coregrafică inițiat de coregraful Cosmin Manolescu în cadrul unei rezidențe organizate la Cluj de Fundația Gabriela Tudor în parteneriat cu Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”.
Tema centrală a taberei de creație artistică este relația dintre corp și emoție, spațiu și identitate. Cine suntem, ce este dansul contemporan, care este viitorul dansului în România sunt câteva din întrebările de la care vom pleca în călătoria noastră dansantă. Toate activitățile organizate în cadrul acestei tabere de dezvoltare profesională și cercetare coregrafică propun o structură intensivă și experimentală care va include improvizații, jocuri performative, vizionări de filme, sesiuni de discuții, precum și realizarea unui mini-spectacol de final. Pe parcursul cursurilor și atelierelor participanții își vor explora corpul și identitatea și vor lucra din punct de vedere performativ cu teme legate de lumină și întuneric, liniște și zgomot, viață și moarte, iubire sau singurătate. Programul de lucru al atelierului va fi unul intensiv și va include exerciții zilnice de yoga, explorare senzorială și emoțională, exerciții de scriere creativă, jocuri, improvizații și compoziții coregrafice individuale sau de grup, ce vor avea loc în studioul de dans, precum și în spații neconvenționale.
ÎNSCRIERI
Doritorii se pot înscrie pe baza unui mesaj menționând nivelul (începător sau avansat) cu detalii despre profilul lor și interesul de a participa la programul taberei trimis la adresa serial.paradise@artsf.ro pînă la data de 20 august 2016. Liceul de Coregrafie și Fundația Gabriela Tudor oferă 10 locuri gratuite destinate elevilor de la liceele de coregrafie din țară și 6 locuri gratuite pentru profesorii de dans clasic sau dans contemporan din Cluj și regiune. Aceste locuri au fost deja acordate în ordinea primirii înscrierilor.
Pentru ceilalți participanți, accesul la cursurile tehnice și laboratorul coregrafic se va face pe baza unei donații recomandate de 150 lei (sau 100 lei pentru elevi și studenți) ce va fi platită integral în prima zi de atelier. Atelierul este deschis unui număr maxim de 30 persoane, public larg, actori sau alți artiști pentru fiecare modul de cursanți – începători (15 persoane) sau avansați (15 persoane). Pentru informații suplimentare puteți suna la telefonul 0722 322 366 (Cosmin Manolescu) sau trimite un mesaj la adresa serial.paradise@artsf.ro.
CALENDAR
29 august – 3 septembrie
10:00-11.30 – curs tehnic de introducere în dansul contemporan pentru începători
12:00-13.30 – atelier Corpul Emoțional (pentru avansați)
15:00-18.00 – Performing the Identity – laborator coregrafic deschis tuturor participanților interesați, finalizat cu o prezentare informală
1 septembrie, 19:00-20:30 – ZonaD Film: prezentare de filme de dans
3 septembrie, 20:00 – spectacol-prezentare informală a rezultatelor cercetării coregrafice
LOCAȚIE
Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”, Calea Turzii nr. 2, Cluj-Napoca
COSMIN MANOLESCU este coregraf, performer și director artistic al companiei Paradis Serial/Fundației Gabriela Tudor. Spectacolele sale au fost prezentate cu succes la București, New York, Paris, Lyon, Roma, Dublin, Porto, Amsterdam, Beirut, Riga, șa. Din 1998 a condus în mod curent ateliere de dans pentru copii, actori, profesioniști ai dansului și public larg la București, Cluj, Sfântu-Gheorghe, Uzes, Istanbul, Porto, Luxemburg, Riga, Timișoara și a participat în diverse proiecte internaționale de cercetare artistică la Berlin, Lisabona, Paris, Potsdam, Porto, Tokyo etc. În cei peste 15 ani de activitate profesională a organizat numeroase proiecte culturale și a avut un rol important în promovarea și dezvoltarea dansului contemporan în România. În iunie 2012 a lansat împreună cu Ștefania Ferchedău platforma ZonaD, care a funcționat ca un spațiu de dans contemporan pînă în decembrie 2014, organizînd în mod curent ateliere și cursuri de dans contemporan pentru artiști și amatori, desfășurate în prezent în format itinerant (https://zonadstudio.wordpress.com/). În perioada 2013-2015 a condus proiectul de colaborare artistică româno-japonez Eastern Connection, care s-a finalizat în noiembrie 2015 cu premiera spectacolului „Zmeul”, realizat în colaborare cu coregraful japonez Zan Yamashita. Din 2011 a desfășurat programul european E-Motional (www.e-motional.eu). În decembrie 2014 Centrul Național al Dansului i-a acordat lui Cosmin Manolescu premiul de excelență pentru contribuția adusă dezvoltării dansului contemporan. În decembrie 2015 Fundația Alexandrion i-a oferit premiul secțiunii dans pentru spectacolul „Zmeul”.
Evenimentele de la Cluj sînt parte a platformei mobile ZonaD, componenta turneu Paradis Serial, organizat de Fundația Gabriela Tudor în parteneriat cu Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” din Cluj-Napoca.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.