[Fragil] este un nou spectacol ce va fi creat în 2014 de coregraful Cosmin Manolescu în cadrul componentei de creație și producții a proiectului „E-Motional: rethinking dance”, sub labelul companiei Paradis Serial. Noua creație coregrafică va fi realizată cu participarea a trei dansatori europeni care vor fi aleși în urma unor ateliere-audiție organizate de Fundația Gabriela Tudor și partenerii proiectului din Portugalia, Luxemburg și Letonia. În urma apelului deschis pînă la 1 mai, au fost selecționați pentru ateliere peste 50 de dansatori, aceștia provenind din țările proiectului, dar și din Germania, Grecia, Italia, Norvegia, Polonia, Spania, Suedia, ș.a. Atelierele se desfășoară la Porto (4-10 mai), Luxembourg (19-25 mai). Un dansator/performer va fi ales și la București pe baza atelierul-audiție care va avea loc între 27-30 mai 2014 la studioul ZonaD. Ultimul atelier are loc la Riga (3-5 iulie), în deschiderea primei rezidențe de lucru dedicată piesei.
Piesa [Fragil] investighează tema corpului emoțional, văzut ca o harta personală compusă din amintiri imprimate pe piele, traume și semne fizice, și toate poveștile pe care le poate spune un corp in mișcare. [Fragil] este un proiect despre identitate, ce urmează a se contura și construi în spații diferite (de la studio, la spațiu privat, la spațiu public și la sală de spectacol), și care va chestiona fragilitatea și vulnerabilitatea vieții noastre cotidiene. Prin viziune și formatul propus, piesa își propune deopotrivă să regîndească și să repună în perspectivă limbajul de expresie al dansului contemporan și să creeze forme noi prin care acesta să ajungă la public. Spectacolul va fi realizat în două rezidențe de lucru organizate la Riga (iulie) și București (octombrie). Premiera bucureșteană va fi prezentată în parteneriat cu Centrul Național al Dansului la începutul lunii noiembrie, piesa urmînd a avea un turneu în Letonia și Portugalia în 2015.
În cadrul proiectului E-Motional, Fundația Gabriela Tudor și studioul ZonaD organizează de asemenea în 2014 rezidențe artistice interdisciplinare cu participarea unor artiști din România, Islanda, Portugalia, Letonia, Bulgaria, Luxemburg, formate de cercetare precum platforma de reflecție E-Motional, la care vor participa profesioniști ai dansului din țările partenere (artiști, curatori, producători, critici de dans), ateliere și cursuri pentru profesioniști și publicul larg, proiecții de filme și artist talks în conexiune cu evenimentele din proiect organizate la București, dar și Cluj, Bacău și Brașov. E-Motional are un profil multidisciplinar şi include oportunităţi de lucru pentru profesioniștii români și europeni din dans contemporan şi domeniile conexe care lucrează cu mişcarea în diversele ei forme (arte vizuale, noile media, muzică, teatru, etc.).
„E-Motional: rethinking dance” este un program inițiat și condus de Fundaţia Gabriela Tudor (lider de program), în parteneriat cu Asociația Coregrafilor Profesioniști din Letonia/ Time to Dance Festival (Riga), Fabrica de Movimentos/ Festival da Fabrica (Porto), și Centrul de Cultură „George Apostu” (Bacău), și în asociere cu Centrul Coregrafic Trois CL (Luxemburg) şi Muzeul Naţional „George Enescu”(Bucureşti). [Fragil] este creat și cu sprijinul unei Burse a Fundației Bogliasco (SUA/ Italia).
„E-Motional: rethinking dance” este organizat cu sprijinul programului Cultura al Uniunii Europene.
Proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Contact: contact@e-motional.eu, www.e-motional.eu, 0740 300 124.