E-Motional prezintă: Familia Offline

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Fundația Gabriela Tudor și Centrul de Teatru Educațional Replika prezintă în 21 mai, de la ora 19:00, spectacolul „Familia Offline”, care va avea loc în spațiul Replika (București, str. Lânăriei nr. 93-95). Spectacolul, în regia lui Radu Apostol, pe un text de Mihaela Michailov, este prezentat în cadrul proiectului E-Motional. Intrarea este liberă și se face pe bază de rezervare la adresa centrulreplika@gmail.com.

„Familia Offline” reflectă realitatea copiilor rămaşi singuri acasă, având părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Realizarea spectacolului a presupus desfăşurarea unor ateliere de teatru educaţional în Şcoala Gimnazială nr 55 din cartierul Republica de-a lungul a 8 luni de zile. Premiera spectacolului a fost în iunie 2013, iar spectacolul are în distribuţie un număr de 9 copii cu vîrstele cuprinse între 9 şi 15 ani, alături de doi actori profesionişti. În toamna lui 2013 spectacolul a avut un turneu în Moldova, o regiune în care problema copiilor rămaşi singuri acasă este foarte răspîndită. Turneul, susținut de AFCN, s-a numit Copiii Migraţiei – turneu de teatru educaţional şi a presupus prezentarea spectacolului şi a metodologiei de lucru proprii teatrului educaţional. Conform statisticilor oficiale (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului), în 2007 erau în evidenţa autorităţii un număr de 82.464 de copii ai căror părinţi erau plecaţi la muncă în străinătate. Numărul total estimat era de 170.000.

Evenimentul organizat în cadrul programului „E-Motional: rethinking dance”, în conexiune cu atelierul „Performance and choreographic imagination” susținut de profesorul André Lepecki (New York University) la București în perioada 18-22 mai, cu participarea a peste 20 de artiști, curatori, critici și manageri din dans din România, Letonia, Bulgaria, Israel, Norvegia și Serbia.Proiect realizat cu sprijinul programului Cultura al Uniunii Europene, susținut de Trust for Mutual Understanding, adminstrat de Movement Research. Proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *