Chestionar cercetare: Scena de dans contemporan din România

„Scena de dans contemporan din România” este un studiu independent despre scena de dans și performance din România post-2000. Cercetarea are ca scop să contureze o imagine a ecosistemului dansului contemporan, urmărind rolurile, funcțiile, tiparele de creație, finanțare și funcționare managerială ale diverșilor actanți din sector. Analiza rezultatelor cercetării (chestionare, interviuri, mapare) va identifica deopotrivă zonele problematice și cele cu potențial, pentru a genera ulterior o serie de recomandări adresate sectorului administrației publice, actorilor din sector și altor parteneri instituționali strategici pentru domeniu. Studiul este o inițiativă a Fundației Gabriela Tudor și a fost comisionat spre realizare în 2019 experților Raluca Iacob și Ștefania Ferchedău.

Invităm organizații și profesioniștii dansului contemporan să completeze chestionarele dedicate acestei cercetări, astfel:

> CHESTIONARUL destinat PRACTICIENILOR INDEPENDENȚI disponibil aici: https://goo.gl/forms/P9Oai5NGReVqDSqF3

> CHESTIONARUL destinat ORGANIZAȚIILOR, disponibil aici:
https://goo.gl/forms/WBccu2Dw8omuVPCt1

DATA LIMITĂ DE COMPLETARE A RĂSPUNSURILOR: 31 martie 2019. Timp necesar: aprox. 15 min.

După completare, respondenții vor primi prin email  profilul de acțiune personal și/sau de organizație rezultat din răspunsurile oferite.

Vă mulțumim pentru implicare.

Cercetarea este realizată în cadrul „Platforma ZonaD”, program cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *